„Bocitul își are vremea lui… şi pierderea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:4-6)

     Pentru a putea face față pierderii, copiii noștri au nevoie de câteva lucruri din partea noastră, în perioada de doliu: 1) Ei au nevoie de sinceritatea noastră. Ei trebuie să știe că și noi suferim. Când ne văd plângând, iar noi le spunem: „N-am nimic”, ei sunt confuzi. Se gândesc fie că de fapt nu suferim și lacrimile nu înseamnă nimic, fie că nu suntem sinceri cu ei. Ei trebuie să vadă onestitatea noastră, ca ei să poată fi sinceri cu noi în privința suferințelor lor. 2) Au nevoie să le cunoaștem sentimentele, fără să-i protejăm în mod exagerat. Pentru ei, la fel ca pentru noi: „bocitul îşi are vremea lui… și pierderea îşi are vremea ei.” Dumnezeu a făcut ca toate aceste experiențe să fie „frumoase la vremea lor.” (vezi Eclesiastul 3:4,6,11). Nu le inhiba tristețea, mânia și deprimarea, și nu le-o invalida. Ele fac parte din umanitatea pusă de Dumnezeu în ei și îi ajută să devină niște adulți echilibrați și plini de compasiune. 3) Au nevoie să fie ascultați. Copiii învață și cresc prin pierderi, atunci când au o persoană care să-i asculte în mod deschis și să-i înțeleagă. Ascultă, apoi cântărește-le sentimentele: „Se pare să ești nervos. Vrei să discutăm despre asta?” Nu analiza, întreabă! Ascultă cu ochii și urechile. Spune-le ce vezi: „Vorbele tale spun că ești bine, dar privirea ta sugerează că ești trist!” 4) Au nevoie de îngăduința de a-și exprima emoțiile negative. Mânia și resentimentul față de doctori, sistem, membri ai familiei, față de tine și chiar față de Dumnezeu sunt firești! Nu spune: „Nu ar trebui să spui așa ceva!” Ci spune: „Văd că ești foarte îndurerat și dezamăgit… Vrei să discutăm un pic despre asta?” Exprimarea detoxifică emoțiile negative. 5) Au nevoie să-i includem în ceremoniile noastre de doliu. Include-i în reuniunile de familie, în planurile și serviciile de înmormântare – și ei vor găsi astfel mângâiere și vindecare, până la închiderea rănii pe care o aduce pierderea suferită!